Doliu la Gaz Metan Mediaș, toate acestea după ce tatăl lui Răzvan Pleșca a murit astăzi, 27 februarie, cu trei zile înaintea meciului pe care formația antrenată de Edi Iordănescu trebuie să îl joace împotriva celor de la Universitatea Craiova.
Ioan Mărginean, președintele formației Gaz Metan Mediaș, a vorbit despre momentele prin care trece goalkeeperul care în trecut a fost dorit și de Gigi Becali la FCSB, iar acesta recunoaște că nu a avut curajul să-l întrebe pe Răzvan Pleșca dacă va juca împotriva Universității Craiova duminică, 1 martie, de la ora 19.15, pe stadionul ”Ion Oblemenco”, în prima etapă din play-off-ul Ligii 1.
”Sâmbătă la prânz la Arad. Suntem cu toții alături de el, nici nu am avut curajul să îl întreb dacă joacă sau nu cu U Craiova. Știu ce înseamnă să treci prin asta. Nici eu, când a murit tatăl meu, nu am putut să joc pentru Dinamo”,a spus Ioan Mărginean, conform Fanatik.
Deși trece prin momente dificile, sursa citată mai sus anunță că Răzvan Pleșca i-a transmis lui Edi Iordănescu că își dorește să joace în meciul cu Universitatea Craiova, primul din play-off, iar șansele ca antrenorul grupării din Mediaș să îl titulariza pe goalkeeperul său sunt mari.
„În ianuarie (n.r-2019) am avut discuţii cu cei de la FCSB, le mulţumesc că s-au gândit la mine, dar atunci nu m-au lăsat cei de la Mediaş să plec. După aceea nu am mai vorbit cu nimeni de la Steaua, am primit o ofertă concretă de la Mediaş şi le mulţumesc că încă mai au încredere în mine. Mi-ar fi plăcut să ajung la FCSB! Ar fi fost frumos, dar nu fac o tragedie din faptul că nu s-a realizat acest transfer, poate aveam şi eu o datorie morală să îmi închei cariera la Mediaş – Răzvan Pleșca, despre oferta FCSB-ului
„În ianuarie (n.r-2019) am avut discuţii cu cei de la FCSB, le mulţumesc că s-au gândit la mine, dar atunci nu m-au lăsat cei de la Mediaş să plec. După aceea nu am mai vorbit cu nimeni de la Steaua, am primit o ofertă concretă de la Mediaş şi le mulţumesc că încă mai au încredere în mine.
Mi-ar fi plăcut să ajung la FCSB! Ar fi fost frumos, dar nu fac o tragedie din faptul că nu s-a realizat acest transfer, poate aveam şi eu o datorie morală să îmi închei cariera la Mediaş – Răzvan Pleșca, despre oferta FCSB-ului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER