„Domnul Mititelu este mai maleabil! Șansele ca Știința să revină sunt de 99 la sută!”

După ce Dumitru Dragomir, președintele Ligii Profesioniste de
Fotbal, a declarat că Universitatea va reveni pe arena „Ion
Oblemenco”, începând cu etapa a patra a Ligii I, oficialii
primăriei din Craiova afimră că problemele sunt aproape rezolvate
și Știința are șanse mari să joace meciul cu FC Timișoara pe
centralul din Bănie.

„Se reiau discuțiile în aceste zile. Vom discuta din nou
despre doleanțele domnului Mititelu și posibilitățile noastre.
Șansele să se rezolve sunt de 99 la sută, pentru că am înțeles că
și domnul Mititelu este mai maleabil. Chiar acum am ieșit din
biroul domnului vice-primar Mărinică Dincă și îi voi transmite
domnului Mititelu că ne putem întâlni când vrea dânsul. Domnul
Dincă a făcut chiar și o glumă, a spus că își anulează și
concediul, numai să rezolvăm această problemă”,
a declarat
Ciri Maier, consilierul primarului Solomon pe probleme de
sport.

Publicat: 03 08. 2010, 13:21
Actualizat: 03 08. 2010, 13:26