Dorel Stoica: „Au zis că ne omoară!”
Reprofilat pe postul de mijlocaș la închidere, Dorel Stoica a declarat pentru site-ul oficial al Universității Craiova că echipa din Bănie a jucat de la egal la egal cu CFR Cluj.
„Spunea lumea că ne vom omorî cei de la CFR Cluj, că vor face recital cu noi și până la urmă noi am fost echipa care a dominat. Craiova a fost mult mai bună și sperăm ca evoluția de aseară să nu fie una întâmplătoare și să jucăm din ce în ce mai bine de la meci la meci. Am avut ocazii mult mai clare decât CFR-ul, deși ei au jucat acasă. Sper din toată inima ca la meciul cu Oțelul să avem suporterii de partea noastră. Le simțim lipsa fanilor, pentru că de la acel meci cu Steaua noi am evoluat în fața tribunelor goale”, a declarat Dorel Stoica.
Â