Dorel Stoica: „Joc la Craiova până la retragere!”
Votat de fanii Universității Craiova cel mai bun jucător al echipei în anul 2008, Dorel Stoica a declarat astăzi la întâlnirea cu suporterii, care a avut loc la magazinul clubului, că nu va pleca din Bănie.
Acesta a recunoscut că a avut oferte de a pleca în vară, dar și după încheierea turului.
„De curând am împlinit 30 de ani și dacă mă întrebați ce mi-aș fi dorit acum v-aș spune că aș vrea să fi împlinit 20 de ani și să reprezint România pentru o echipă din străinătate. Sunt din 2005 la Craiova și nu vreau să mai plec de aici. Au fost oferte și în vară și acum, dar nu le mai iau în calcul. Universitatea Craiova reprezintă totul pentru mine, vreau să mă retrag de la această echipă și să joc până mă țin picioarele. Le mulțumesc mult fanilor Universității că m-au votat cel mai bun jucător al anului, dar eu cred că am avut un an bunicel, nu foarte bun. Există regretul că n-am fost în lotul pentru Euro, dar mai ales că n-am câștigat la Vaslui”, a spus Dorel Stoica. La întâlnirea cu fanii a fost prezent și Dragoș Firțulescu, fotbalist care și-a amintit că la 8 ani a fugit de la școală să vadă un meci cu Dinamo: „Acum văd elevi care mi-au șoptit că au venit pentru mine și Dorel Stoica, dar că au chiulit de la școală”.