Episod amuzant în vestiarul Stelei, după ce un fotbalist a mers cu Dacia la antrenament! Mirel Rădoi a remarcat imediat: „Cine a venit cu cutia aia?”
Dorin Goian (41 de ani), fostul fundaș central al Stelei, a povestit o întâmplare amuzantă de pe vremea când abia sosise în București.
Dorin Goian a ajuns în Ghencea, în anul 2004, transferat de la FCM Bacău, și a petrecut cinci ani la gruparea patronată de către Gigi Becali. În 2009, a plecat la Palermo, în schimbul sumei de 2 milioane de euro.
Fostul fotbalist își amintește cum a fost întâmpinat în Capitală, dar și faptul că avea niște emoții foarte mari. Totuși, acesta a explicat că nu și-a pierdut capul odată cu mutarea în București.
Dorin Goian poveștește cum l-a ironizat Mirel Rădoi după ce a mers cu Dacia la antrenament
Acesta a povestit că mergea cu Dacia la antrenamente, în Ghencea, iar căpitanul Mirel Rădoi a fost primul care a remarcat și l-a ironizat în vestiar.
„Gândul meu a fost numai la Steaua. Am fost stelist de mic. Mi-am dorit enorm de mult să reuşesc. Îmi pare rău că nu mai aveţi filmările de la transfer. Venisem cu domnul Chivorchian şi cu fratele meu.
Era un puhoi de oameni de presă în faţa mea. Să vedeţi cum îmi tremurau «gladiolele». Tremuram de emoţie. Încercam să mă controlez, dar nu am reuşit.
Intrase Mirel în vestiar. Venisem cu o Dacie şi a întrebat: «Cine a venit cu cutia aia?». Nu m-a furat Bucureştiul pentru că am avut noroc să vin acolo cu soţia. A fost cu mine de la început”, a spus Dorin Goian, potrivit Antena Sport.
- 2 titluri de campion al României a câștigat Dorin Goian alături de roș-albaștri, în 2005 și 2006.
- 15 goluri în cele 153 de meciuri jucate pentru FCSB, numită atunci Steaua, a marcat Dorin Goian.