Dorin Rotariu: „Este un scor echitabil. Am avut și noi ocazii, dar și Steaua”

Atacantul echipei Dinamo București, Dorin Rotariu, în vârstă de 21 de ani, a marcat singurul gol al formației sale în partida încheiată la egalitate, sâmbătă, scor 1-1 pe terenul Stelei, în etapa a cincea din Liga 1.

A fost un rezultat muncit. Am avut și noi ocazii, au avut și ei. Este un scor echitabil. Acum este important să ne revenim fizic și psihic, pentru că ne așteaptă un alt meci dificil. Cele mai frumoase sunt victoriile, degeaba dai gol dacă nu câștigi.

Important este că nu am pierdut, având în vedere că am jucat în minus. Chiar dacă au fost șase minute, efortul este dublu, dar important este că am făcut față. Nervi, presiune, e normal să fie așa, iar cei care suportă presiunea, evoluează mai bine. Suntem obișnuiți cu această tensiune, nu ne este teamă, am dovedit-o la fiecare meci”, a afirmat Dorin Rotariu pentru Digi Sport.

Cât despre prezența selecționerului Cristoph Daum la meci: „Este un lucru pozitiv pentru toată lumea, nu vine să vadă un jucator sau doi, vine să vadă orice jucător care joacă bine. Sper ca prin evoluțiile mele să fiu convocat în continuare la națională, este dorința oricărui jucător„, a adăugat Rotariu.

Steaua și Dinamo au încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat sâmbătă, pe Național Arena, în cadrul etapei a cincea din Liga 1. Formația pregătită de Ioan Andone rămâne astfel pe primul loc, cu 11 puncte, în timp ce Steaua București se află pe locul 2, cu 10 puncte și un meci mai puțin.

Au marcat: De Amorim 17” / Rotariu 11”.

0-1: Lazăr execută un corner la prima bară, iar Rotariu trimite mingea cu capul printre picioarele portarului Niță.

1-1: De Amorim primește mingea de la Stanciu la 30 de metri de poartă, avansează și marchează din afara careului.

Steaua: Niță – Enache, Tamaș, Mitrea, Momcilovic – Popa, Stanciu, Boldrin (Aganovici 83”), Hamroun – F. Tănase, De Amorim (Achim 58”). Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Dinamo: Brănescu – Romera, Nedelcearu, Mevlja, Filip – Hanca, Busuladzic, Palic (Olteanu 89”) – Rotariu, Gnohere (D. Popa 83”), Lazăr (Șerban 70”). Antrenor: Ioan Andone.

Cartonașe galbene: Tamaș 15”, Aganovic 90+1” / Gnohere 14”, Busuladzic 15”.

Cartonașe roșii: – / Filip 88”.

Arbitri: Radu Petrescu (București), Vasile Marinescu (București), Radu Ghinguleac (București); Marcel Bîrsan (București).

Observatori: Aron Huzu (Sibiu), Mircea Călin (București).

Stadion: „Național Arena”, București.

 

Publicat: 20 08. 2016, 23:23
Actualizat: 20 08. 2016, 23:32