ProSport a aflat că administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu și cel special, Iuliu Mureșan, nu își fac griji nici dacă se va schimba acționarul majoritar în persoana lui Dorin Șerdean. Pentru societatea aflată în insolvență, Zăvăleanu nu poate fi îndepărtat prin nicio variantă, mai ales că planul de reorganizare a fost aprobat. El este sută la sută sigur de funcția pe care o deține la Dinamo, indiferent de acțiunile pe care le va avea Șerdean.
Lovitura grea, pe plan sportiv, vine din faptul că nici Mureșan nu poate fi dat, practic, afară de Șerdean. Chiar dacă teoretic ar exista o variantă legală: șansele sunt de 0,0001 la sută să poată fi îndeplinită pentru că administratorul special aprobat de un judecător poate fi înlocuit doar pentru fapte extrem de grave, ceea ce la Dinamo nu e cazul.
Anunțul revenirii lui Dorin Șerdean ca acționar majoritar al lui Dinamo a sosit imediat după demiterea lui Mircea Rednic de pe banca tehnică a roș-albilor.
Cornel Țălnar (64 de ani), fost fotbalist și antrenor la Dinamo, a făcut un anunț neașteptat după demiterea antrenorului Mircea Rednic: revenirea lui Dorin Șerdean, fostul președinte al „câinilor”.
„Din 1 ianuarie, când domnul Șerdean va prelua pachetul acțiunilor, lucrurile se vor schimba. Sunt optimist pentru că există discuții cu mai mulți posibili investitori interesați, entități, care au așteptat ca planul de reorganizare să fie aprobat, să treacă, să știe care sunt datoriile și să înceapă negocierile. Aceștia vor să vină, să bage banii necesari și să scoată cât mai repede clubul din insolvență, există această oportunitate”, a declarat Cornel Țălnar, un apropiat de al lui Dorin Șerdean.
În locul lui Rednic la Dinamo a fost instalat Flavius Stoican. „Puriul” dorea să dea afară 15 jucători, dar pleacă doar trei, fără Steliano Filip și Cosmin Matei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER