Dorin Șerdean și-a anunțat revenirea la Dinamo, după decizia instanței: „Mă voi întoarce! Mi-au fost acceptate probele”
Dorin Șerdean, fostul președinte al lui Dinamo, speră în continuare să fie repus în funcție, după ce a fost demis de către Consiliul de Administrație al clubului, la începutul acestui an. Oficialul instalat de Pablo Cortacero în conducerea formației din „Ștefan cel Mare” a atacat în justiție demiterea sa.
Primul termen al procesului a avut loc vineri, iar judecătorii au amânat cauza pentru data de 15 octombrie 2021. Dorin Șerdean nu și-a pierdut speranța și anunță că se apropie momentul revenirii sale la Dinamo.
Dorin Șerdean și-a anunțat revenirea la Dinamo
Fostul oficial se simte total neîndreptățit de planul pus la punct de DDB și crede în continuare că îi poate ajuta pe „câini” să iasă din situația dezastruoasă în care se află, mai ales din punct de vedere financiar.
„A fost fixat un termen de probatoriu. Mi-au fost acceptate probele pe care le-am propus. Clubul nu susține nimic. Au schimbat avocații, au zis că nu-i mai reprezintă. Un tertip. S-a fixat termen pe 15 octombrie în vederea administrării probatoriului. Evident, sper să fiu repus în funcție. Vedem ce se va întâmpla”, a declarat Dorin Șerdean pentru GSP.
Amânarea cauzei în procesul demiterii lui Dorin Șerdean vine chiar în ziua în care Dinamo a solicitat la Tribunalul București intrarea în insolvență.
Dinamo vrea în insolvență. Are datorii de 6 milioane de euro
Datoriile clubului însumează aproximativ 6 milioane de euro, la finele anului 2020, potrivit datelor fiscale. Veniturile au fost de circa 1,6 milioane de euro, în timp ce cheltuielile au depășit puțin peste 4 milioane.
Administratorul judiciar al lui Dinamo este Răzvan Zăvăleanu. Legea prevede că cererea debitorului se va judeca de urgenţă, în termen de 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.
Prin excepţie de la prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă, judecătorul-sindic va stabili termenul de judecată în camera de consiliu, în termen de 10 zile de la depunere, chiar dacă cererea nu îndeplineşte toate cerinţele legale şi nu sunt depuse toate documentele.