Dorinel a plâns la despărțirea de foștii săi elevi de la „U”

Munti nu și-a putut stâpâni lacrimile când a plecat de la stadionul „Ion Moina”.

Ieri-dimineață, Dorinel Munteanu a supervizat ședința de recuperare a jucătorilor de la Universitatea Cluj. La finalul acesteia a mers alături de ei în vestiar unde a dat mâna cu fiecare și le-a motivat decizia de a pleca la Steaua. „Oferta era de nerefuzat. Vreau să antrenez în Liga Campionilor, cred că orice antrenor visează la acest lucru. Îmi pare rău că plec, deoarece m-am atașat de voi foarte mult în cele două luni cât am fost aici”, a zis Munteanu. În momentul în care a ieșit din vestiar, cel mai selecționat român nu și-a putut stăpâni lacrimile. Acesta a refuzat să ofere declarații presei înainte de a pleca spre București. La ieșirea de pe stadion, el a fost luat în colimator de un trecător care-l avertiza că nu va avea viață lungă la Steaua. „Nu mă tem că merg la Steaua, nu cred că voi fi spânzurat. Voi sta acolo cât va vrea Dumnezeu”, a mai zis acesta, după care a demarat spre București, cu destinația Liga Campionilor. În locul acestuia, principal la Universitatea a rămas Gică Mihali.

„Munteanu va hotărî la echipă!”

Patronul Stelei, Gigi Becali, a dat asigurări că nu se va mai implica în problemele tehnice ale echipei. „Dorinel a cerut ca dacă penalizează un jucător să nu mă bag. M-am bucurat”, a spus Becali, care a adăugat că Lăcătuș avea probleme în acest sens: „Lăcă m-a chemat de două ori pentru indisciplină, dar i-am spus că e treaba lui. Chiar îmi doream un antrenor care să facă totul singur la echipă”.

"Dacă i se dă mână liberă lui Dorinel și dacă patronul îl sprijină, Steaua va ieși din criză" – Emeric Ienei, fost antrenor Steaua


"Sper ca Dorinel să scoată echipa din criza în care se află în momentul de față. Va avea mult de muncă"
-  Cosmin Olăroiu, fost antrenor Steaua

 

Publicat: 26 10. 2008, 23:00
Actualizat: 27 10. 2008, 08:46