Tehnicianul Dorinel Munteanu nu a părut prea afectat de remiza cu FC Vaslui. În schimb, el a lansat acuze spre oficialii din Ghencea. „Nu mă deranjează jocul de aseară (n.r. – marți seară), din Ghencea, ci mă deranjează declarațiile de după meci. Sunt sigur că acești oameni le vor umple buzunarele jucătorilor din Urziceni. Dacă un coleg de-al meu își permite să menajeze jucătorii pentru meciul cu Oțelul, eu nu mai pot spune nimic, în afară de faptul că sper ca băieții mei să-și revină din punct de vedere fizic”, a declarat Dorinel.
Porumboiu și Stan, ceartă pe arbitraj!
Pe de altă parte, cei doi președinți, Adrian Porumboiu și Marius Stan, s-au certat după meci, subiectul fiind erorile de arbitraj. „Cred că am dominat jocul și că avem o echipă mai tehnică decît Oțelul, care este însă o formație bună, harnică. Dintre toate echipele care sunt în față, Vasluiul a fost în acest campionat cea mai dezavantajată, în mod evident. Asta e situația, mergem mai departe! Steaua este în continuare implicată în lupta pentru titlu, pentru că 8, 9, 10 puncte nu sînt mare lucru”, a spus Porumboiu, după care Stan a replicat: „Cred că ne-am respectat prea mult adversarul, dar îi felicit pe jucători pentru efort. E un punct în plus, o competiție se poate câștiga și la o distanță mică. Mă abțineam să vorbesc de arbitraj, dar cei de la Vaslui au un tupeu ieșit din comun. De ce a fost Antal penalizat când a fost lovit de Kuciak?”. „Am avut un minus mare, lipsa lui Sânmărtean, un jucător care poate elimina adversari și care poate combina foarte bine. Ați văzut că am vorbit despre domnul Balaj și am stat două etape în tribună, iar acum nu mai comentez arbitrajul„, Viorel Hizo, antrenor FC Vaslui
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER