Antrenorul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a declarat că a aflat din presă că jucătorii de la Unirea Urziceni vor fi motivați financiar în vederea partidei din etapa a XXV-a a Ligii I, menționând că „sunt lucruri murdare care se întâmplă”.
Tehnicianul a menționat, de asemenea, că nu i se pare normal ceea ce a făcut antrenorul formației Unirea Urziceni, Marian Pană, etapa trecută, când nu a folosit mai mulți titulari în meciul cu Steaua, menajându-i în vederea partidei cu Oțelul.
„Întâlnim o selecționată a Ligii. Mi se pare deplasat ce a declarat colegul meu de la Urziceni după meciul din Ghencea. E o declarație lipsită de respect și nu face cinste școlii românești de antrenori. Vom vedea o altă a echipă a Urziceniului, așa cum a fost și la Vaslui. Am auzit de prin presă că ar fi și motivați financiar, dar asta deja nu mai este o noutate pentru noi. Sunt lucruri murdare care se întâmplă, dar asta este treaba lor”, a declarat Munteanu.
Antrenorul formației gălățene are trei absențe pentru jocul de sâmbătă, dar spune că are încredere în jucătorii care vor intra pe teren. „Sper să ne întoarcem cu puncte de la Urziceni, dar nu consider că un rezultat de egalitate ar fi un eșec. Din păcate avem ceva absențe, Antal și Perendjia suspendați, Paraschiv accidentat. Am nevoie de jucătorii care au evoluat mai puțin până acum. Am încredere că cei care vor intra vor juca așa cum trebuie”, a mai spus Dorinel Munteanu.
Partida dintre Unirea Urziceni și Oțelul, contând pentru etapa a XXV-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 15.00.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER