Dorinel Munteanu vrea să împace spiritele în Ghencea. Tocmai de aceea, tehnicianul a profitat ieri de o emisiune televizată pentru a face un apel către suporterii Stelei.
„Orice echipă are nevoie de suporteri, dar mai ales Steaua, în situația în care se află acum! Aștept ca la meciul cu Urziceni fanii noștri să vină în număr cât mai mare la stadion. Doresc ca ei să aibă răbdare cu elevii mei, nu să ne înjure din minutul 1. În toate cele patru meciuri din campionat am fost aproape de victorie, dar ne-a lipsit șansa. Apoi, în Ligă am întâlnit adversari de calibru, în fața cărora nu am putut emite pretenții”, a spus Munteanu.
Altfel, și președintele Stelei, Valeriu Argăseală, crede că fanii echipei din Ghencea își vor încuraja formația favorită din primul minut până la final. „Cred că suporterii vor reacționa foarte bine și ne vor încuraja tot meciul. Azi am avut o discuție cu FRF, cu LPF și cu Jandarmeria, care ne-au asigurat că nu vor fi probleme din punct de vedere al securității. Din păcate, fanii care au provocat incidente la meciurile cu Timișoara și cu Bayern vor fi interziși. În total, 30 de suporteri nu vor avea voie să intre în Ghencea la meciul cu Unirea Urziceni”, a spus Argăseală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER