Victor Becali s-a declarat nemulțumit de implicarea lui Dorinel Munteanu în transferul lui Tănase la FCÂ Koln. Impresarul a declarat că fotbalistul argeșenilor merită să plece la o echipă mai bună, fiind un jucător de echipă națională.
"Tănase e cel mai disputat fotbalist și prin prisma faptului că Argeșul a retrogradat și vrem să găsim o soluție pentru a-l vinde. E un jucător de echipă națională și e normal să rezolvăm această problemă. Ieri nu am putut discuta, pentru că domnul Mayer nu răspunde la telefon. Mie nu mi se pare normal ca un antrenor (n.r. Dorinel Munteanu) să-și lase echipa și să vină la discuțiile pentru transferul lui Tănase. Eu, dacă eram președinte la Oțelul, îl dădeam afară. De aia a fost antrenor pe la 50.000 de echipe! Ce, îl vedeți pe Mourinho să meargă traducător prin Italia! El e Dorinel Munteanu, e antrenor, nu traducător!", a declarat Victor Becali la Sport.ro.
Impresarul nu s-a oprit aici, și a continuat pe un ton ironic: "Să nu ne trezim în vreo etapă de Liga I, când Oțelul are meci, că Dorinel nu e pe bancă. S-ar putea să avem surpiza să-l găsim pe la Pitești, traducând pentru transferul lui Tănase."
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER