Dorinel Munteanu, antrenor-jucător la Steaua!
Becali i-a anunțat ieri pe fotbaliști că Munti este noul lor tehnician. „Dorinel Munteanu va fi în proporție de 95% noul antrenor al Stelei”, i-a anunțat ieri Becali pe jucătorii roș-albaștri.De ce nu 100%? A explicat chiar finanțatorul Stelei: „Pentru că încă nu știu exact ce pretenții are. O să discut cu avocatul său să vedem cum ne înțelegem. Poate el cere mult și mie nu îmi convine”. Cel care negociază contractul lui Dorinel e Aurel Marinescu, președinte PNG Caraș-Severin, cel despre care Porumboiu spunea că e omul de legătură al lui Munti cu clubul Steaua. Între timp, Dorinel a susținut dimineața o conferință de presă la Cluj, după care, la ora 14:30, a plecat cu un automobil spre Lupeni, acolo unde mâine dimineață „U“ va juca contra Minerului. Dacă Marinescu și Becali se vor înțelege, și șansele sunt foarte mari să se întâmple așa, atunci Munteanu va veni la București direct după meci.
„Vă mai ajută cu vreo pasă, ceva…“
La echipa Steaua, antrenamentul de aseară a fost condus de secundul Pedrazzini. Înainte de ședința de pregătire, Gigi Becali a venit la ei și le-a zis: „Băieți, de mâine (n.r. – azi) aveți antrenor. Dorinel Munteanu e șeful. Haideți, măi băieți, că e bine, va și juca, vă va ajuta și acolo pe teren, cu vreo pasă…”, lucru care nu mai era pentru fotbaliști decât o confirmare. „Jucătorii au spus: «N-avem nicio problemă, nu ne interesează cine e antrenor». Va juca cu voi, le-am zis. «Suntem profesioniști, ne facem datoria, coleg-necoleg, îl vom respecta ca antrenor». Am vorbit și cu Dorinel, are încredere că are echipă, cu mici retușuri în iarnă”, a spus finanțatorul. Interesant e că acum, Becali îi acceptă și statutul de jucător lui Munteanu, după ce, în 2005, nu-i mai prelungise contractul din cauza vârstei, spunând despre el că e „bătrân”.
Â
Pedrazzini, preferat lui Mihali
Dorinel ar fi vrut să-l coopteze în staff-ul tehnic al Stelei pe fostul internațional Gică Mihali, cu care a colaborat la toate echipele pe care le-a antrenat. Discuțiile s-au purtat prin intermediul impresarului Aurel Marinescu, însă Gigi Becali s-a opus, preferându-l în continuare ca „secund” pe italianul Massimo Pedrazzini.
Â
"Obiectivul lui Dorinel e campionatul sau locul doi. Dacă nu intră în Ligă, poate să plece!" – Gigi Becali, finanțator Steaua
"Dorinel nu poate pleca așa, cum vrea el. Trebuie să ne dea 80.000 de euro, să respecte contractul." – Vasile Onacă, patron „U“ Cluj
"Dacă echipa merge, nu mă bag peste Munteanu, dacă nu merge, mă implic total." – Gigi Becali, finanțator Steaua
33 de jocuri a evoluat Dorinel la Steaua în campionat, marcând două goluri, cu Rapid și FC Brașov, și o partidă în Cupă
11 meciuri a jucat „Munti“ în tricoul Stelei în cupele europene, participând la campania din UEFA în care roș-albaștrii au eliminat Valencia
134 de meciuri are Dorinel la echipa națională, fiind recordmenul tricolorilor în această privință