Dorinel Munteanu a oferit noi detalii despre procesul pe care îl are cu Gigi Becali și FCSB.
Fostul internațional român se luptă în instanță pentru impozitele neplătite la salariu său din perioada în care juca pentru gruparea din Ghencea.
„Neamțul” a jucat timp de două sezoane în Ghencea, în perioada 2003 – 2005, iar acesta susține că fiscul german a decis să îi blocheze nu mai puțin de 300.000 de euro pentru că departamentul financiar al echipei roș-albastre nu i-a plătit impozitele pe salarii.
„Mă judec de ani de zile pentru perioada în care am fost jucător acolo și n-au plătit impozite pentru salariul meu! Eu sunt rezident în Germania, am toată documentația depusă acolo pentru venitul meu. De 15 ani mă judec cu Steaua și-am câștigat în toate instanțele, dar n-am primit nimic. Steaua nu mi-a plătit impozitul la statul român, nemții îmi cer o dovadă că s-a plătit aici.
Mi-au oprit fiscul german o sumă foarte mare de bani… Peste 300.000 de euro sunt blocați. Eu trebuie să dovedesc că s-au plătit și n-am cum!”, a spus Dorinel Munteanu, conform GSP.ro.
Deși are probleme cu banii din cauza FCSB-ului, Dorinel Munteanu susține că nu are nimic personal cu Gigi Becali, dar că dorește să deblocheze cei 300.000 de euro.
„Eu n-am nimic personal cu Becali, îmi spun părerea pentru că sunt fost internațional și am dreptul să-mi spun o părere. Totul a plecat de la acel conflict legat de impozit care nici până acum nu s-a stins. Eu am blocați 300.000 de euro până dovedesc că s-au plătit. Și știe toată lumea că ce-ți oprește Fiscul scoți mai greu de la ei. N-am nicio răutate față de Gigi Becali, am fost jucător de bază și i-am câștigat campionatul!”, a mai declarat fostul internațional român.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER