Dorinel Munteanu, salvat de campania electorală
Deși poate părea ciudat pentru mulți, campania electorală aflată în plină desfășurare are un efect benefic pentru fotbaliștii steliști.
Mai precis, patronul Stelei râvnește la un post de deputat în viitorul parlament, motiv pentru care aparițiile sale televizate sunt acum restricționate de CNA. În aceste condiții, Gigi Becali e temporar nevoit să renunțe la obiceiul de a-i critica public pe fotbaliști și antrenori după fiecare joc mai puțin reușit.
În vestiarul echipei, toată lumea este de acord că momentul trebuie speculat la maximum. „Bravo, băieți! Capul sus, sunt mulțumit de voi, dar să știți că nu merge numai cu egaluri. Trebuie să strângem rândurile și să învingem în meciul cu Timișoara”, le-a transmis Dorinel Munteanu jucătorilor la finalul întâlnirii de duminică, conștient fiind că liniștea este un atu substanțial în lupta cu programul infernal pe care-l are Steaua în acest final de an. „Munti“ speră că rezultatele bune pe care ar urma să le obțină roș-albaștrii până la finalul lunii l-ar putea determina pe Gigi Becali să abandoneze „presiunea“ despre care el obișnuiește să spună că a fost esențială în obținerea tuturor performanțelor Stelei din ultimii ani.
Lăcă și Hagi, plecați din cauza criticilor
Concret însă, obiceiul patronului de a spăla rufele murdare în public a fost și rămâne principalul motiv de răcire a relațiilor dintre Becali și vestiar. Nu de puține ori, criticile patronului au lăsat urme adânci în psihicul celor vizați. Vorbele spuse de cele mai multe ori la cald, imediat după terminarea meciurilor, au îndemnat mulți fotbaliști și antrenori să-și dorească cu orice preț să plece din Ghencea. Ultimul exemplu: Marius Lăcătuș. „După declarațiile lui Gigi, nu mai era o atmosferă în care se putea face performanță. Vorbele patronului m-au deranjat mult și am hotărât că e mai bine să mă retrag”, a dezvăluit „Fiara“ după ce și-a înaintat demisia.
Gigi evită presa scrisă
Chiar dacă restricțiile CNA nu se referă și la presa scrisă, patronul Stelei a spus în mai multe rânduri că-i place să vorbească numai în fața camerelor de luat vederi, mai ales atunci când este transmis și în direct. Un exemplu elocvent a fost ultima conferință susținută de Becali „la Palat”. Supărat că evenimentul nu era transmis live, patronul Stelei s-a ridicat de la masă, spunând că nu mai vorbește. „Dacă nu faceți direct, ce să vorbesc, să mă dați trei secunde?”, și-a vărsat atunci Gigi oful.
Plătește pentru aparițiile TV!
Pentru prima dată, campania electorală în audiovizual se va desfășura pe bani, candidații la Parlamentul României trebuind să plătească pentru a participa la emisiunile de promovare electorală, organizate de posturile tv și radio private. Pe de altă parte, reflectarea campaniei electorale la posturile publice de radio și televiziune va fi gratuită, potrivit unei decizii a CNA. Emisiunile în care candidații au acces în această campanie sunt de două feluri: emisiuni de promovare electorală, unde accesul e pe bani, respectiv emisiuni de dezbatere electorală, care vor fi gratuite.
29 noiembrie, la ora 7:00, sunt data și ora la care se încheie campania electorală, iar Gigi Becali poate vorbi la posturile tv despre fotbal și despre Steaua