Dorinel nu vrea să fie martor la scufundarea unei alte campioane!** Antrenorul ia în calcul plecarea de la Galați: „Evitarea retrogradării nu mă motivează”
Antrenorul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, s-a declarat uluit de faptul că echipa sa va fi depunctată cu două puncte la startul sezonului viitor pentru o datorie de 1,25 milioane de euro către un impresar și lasă să se înțeleagă faptul că ia în calcul o despărțire de fosta campioană.
„Sunt șocat de ceea ce aud. Nu mă interesează despre ce sumă este vorbă, pe mine mă deranjează faptul că vom porni cu handicap sezonul viitor și în condițiile în care ne pierdem jucătorii și nu mai putem face transferuri, nu știu dacă la reunirea din 11 iunie vom strânge zece jucători. E mare păcat că dintr-o campioană, Oțelul ajunge o echipă care să se bată la evitarea retrogradării, pentru că un alt obiectiv nu văd în astfel de condiții. Un asemenea obiectiv pe mine nu mă motivează”, a spus Munteanu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Comisia de Disciplină a FRF a decis, miercuri, penalizarea echipei Oțelul Galați cu două puncte în viitorul sezon, pentru datorii de 1,25 milioane de euro către un impresar, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul forului fotbalistic.
Totodată, Oțelul a primit interdicție la efectuarea de transferuri, până la achitarea datoriei. Gălățenii au avut ca ultim termen de plată data de 25 mai. Oțelul poate contesta decizia în cinci zile.
Directorul general al Oțelului Galați, Marius Stan, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că se aștepta ca FRF să depuncteze gruparea pe care o conduce, deoarece acționarii clubului au refuzat cu bună știință să plătească datoriile, fiind convins că vor urma și la alte hotărâri similare.
Sursa: Mediafax