„Dorinel poate fi condamnat penal”

Situația lui Dorinel Munteanu (foto) este din ce în ce mai
complicată. Surse din justiție susțin că fostul component al
Generației de Aur ar putea răspunde penal, dacă l-a încurajat pe
Cornel Penescu să corupă arbitri.

Vizita actualului antrenor de la Oțelul Galați efectuată la DNA
Pitești pentru a da declarații în dosarul „Mită în fotbal” este
doar primul pas din derularea anchetei. „Dorinel nu poate
să doarmă liniștit. Dacă din înregistrările audio reiese că el l-a
încurajat pe Cornel Penescu să le dea bani arbitrilor, sau dacă i-a
trasat acestuia chiar și o singură direcție în care să acționeze,
atunci el poate fi încadrat la instigare sau complicitate la dare
de mită. Ambele sunt fapte penale și se pedepsesc cu privare de
libertate între șase luni și cinci ani”,
spune o sursă din
justiție.

Fost antrenor la FC Argeș Pitești în 2006-2007, Dorinel a ieșit
destul de speriat de la DNA: „Nu sunt nici martor, nici acuzat. Am
dat câteva declarații”, a spus liderul prezențelor în naționala de
fotbal a României.

Publicat: 28 05. 2010, 09:08
Actualizat: 28 05. 2010, 09:12