Dorinel, scuipat în Giulești!
Tehnicianul stelist a fost înjurat și scuipat de către spectactorii de la tribuna 0, de fiecare dată când ieșea la marginea terenului pentru a da indicații. La conferința de presă, Dorinel Munteanu nu a vorbit despre atmosfera din timpul jocului, preferând să se refere strict la ceea ce a realizat echipa lui. „A fost un joc pe care Steaua l-a controlat în totalitate. Pot fi bucuros de joc, dar nu și de rezultat, deoarece meritam să câștigăm”, a fost prima declarație a lui. Tehnicianul a vorbit și despre criza prin care trece Steaua pentru că nu a mai câștigat de zece jocuri. „Echipa e pregătită bine din punct de vedere fizic și se va vedea asta la finalul acestui tur. Important e să vină prima victorie, pentru că apoi vor urma și altele. Cred că am un mare ghinion. Și la Dinamo, și aici am dominat jocul, dar nu am reușit să câștigăm”, a conchis Munti, sperând să întrerupă seria de rezultate negative în meciul cu Timișoara, din etapa viitoare. „Următorul meci va fi decisiv în tentativa noastră de a urca în clasament”, a mai spus Munteanu.