Dorinel și-a luat greviștii la țintă:** „Le-am cerut atitudine, dar nu au avut!” Antrenorul trage semnalul de alarmă: „Dacă nu se schimbă ceva în iarnă, va fi greu”

Antrenorul dinamovist Dorinel Munteanu era foc și pară la adresa elevilor lui după fluierul final al pertidei cu CSMS Iași. După ce efectiv și-a biciuit cu vorbe jucătorii în timpul meciului, tehnicianul a continuat și după meci, lansând totodată și un mesaj în direcția conducerii:

„Nu m-au mulțumit nici rezultatul, nici jocul. Era normal ca pe acest teren să nu putem juca. Nu sunt mulțumit, le-am cerut jucătorilor atitudine, dar unii n-au avut-o. Nu poți să câștigi un joc fără să lupți pentru minge. Diger foarte greu acest egal pentru că dacă luam 3 puncte, alta era situația. Dar unii n-au înțeles, asta mă supără foarte tare. Am fost de acord cu protestul jucătorilor, este o problemă de luni de zile.

Dinamo duce lipsă de continuitate pentru că nu se dă totul pe teren. Am încredere totală în echipă, dar pe un astfel de teren trebuie să faci totul ca echipa ta să câștige. Am început meciul ca pe faleză. Și răbdarea mea are o limită. dacă nu se va schimba ceva din iarnă va fi foarte dificil să reușim ceva”, a spus Dorinel Munteanu la DolceSport.

Publicat: 09 12. 2012, 22:55
Actualizat: 09 12. 2012, 23:22