Dorinel: „Sunt mulțumit de lot, dar vom face câteva transferuri”

Dorinel Munteanu, antrenorul echipei Oțelul Galați, a declarat,
joi, că își dorește ca echipa sa să termine noul sezon pe o poziție
superioară celei din campionatul trecut, unul dintre obiective
fiind participarea într-o cupă europeană.

„Ne așteaptă un sezon dificil pe care vrem să-l încheiem
mai bine decât pe precedentul. De asta ne-am și reunit atât de
devreme, pentru a avea timp suficient la dispoziție să ne pregătim
cât mai bine. Noutăți nu prea avem, sunt însă discuții și vom face
câteva transferuri. Oricum, sunt mulțumit de lotul pe care îl
avem”,
a declarat Dorinel Munteanu.

Antrenorul Oțelului a mai spus că nu este afectat de faptul că
în vacanță a trebuit să treacă și pe la DNA. „Nu am avut
niciun fel de probleme legate de DNA. Am foat doar o oră și
jumătate, nu avea cum să-mi strice vacanța acea vizită la DNA. Sunt
liniștit în privința aceasta și veți vedea că am dreptate, la fel
ca și în celălalt caz legat de acuzele la adresa mea venite după
ultima etapă de campionat. Nu sunt afectat de aceste
probleme”,
a spus Dorinel.

Jucătorii echipei Oțelul Galați s-au reunit, joi, în vederea
pregătirii sezonului competițional 2010-2011, fotbaliștii efectuând
un prim antrenament.

Publicat: 10 06. 2010, 21:56
Actualizat: 10 06. 2010, 21:58