Dorinel, umilit de Becali la prezentarea oficială la Steaua!

Dorinel, umilit de Becali la prezentarea oficială la Steaua!
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Dorinel va fi sclavul lui Gigi la Steaua” este o teorie susținută de fanii Stelei, care sunt de părere că fostul internațional a fost adus în Ghencea întrucât are reputația unui antrenor care nu iese din cuvântul patronului.

Timpul va demonstra dacă va fi așa sau nu, însă ieri s-a dovedit că lui „Munti” va fi al naibii de greu să iasă din umbra lui Gigi Becali. Asta după ce conferința de presă organizată pentru prezentarea lui Dorinel ca antrenor la Steaua s-a transformat într-un monolog al latifundiarului. Venit în fața jurnaliștilor, Gigi Becali a ținut să arate din start cine este șeful: „Gata! Ce mai vreți, mă?! Dorinele, stai în dreapta patronului”. „Neamțul” a părut surprins de tonul lui Becali, însă situația avea să devină și mai jenantă pentru tehnician. Pe durata conferinței, Munteanu a vorbit doar câteva minute, mulțumindu-se să stea cuminte și să zâmbească timid. Și atunci când a luat cuvântul, antrenorul nu a apucat să rostească decât câteva fraze. „Stai, Dorinel, că mai am de zis ceva. După aia, să-ți continui ideea!”, l-a întrerupt Becali. Acesta l-a și luat peste picior pe noul său angajat: „Dorinel să aducă bani de acasă, dacă vrea să facă el transferuri! Ah, a zis că e mulțumit de lotul Stelei? Bravo! Înseamnă că mi-a dat dreptate. Atunci, îi mai dau în iarnă 300.000 de euro bonus, dacă nu cheltuie bani la transferuri”.

A vorbit în română cu accent turcesc

Bossul Stelei a avut apoi timp să-l persifleze pe un ziarist venit din Istanbul, încercând să imite stilul în care turcii vorbesc limba română: „Eu bătut Galatasaray și intrat Liga Campionilor. Ce face Galatasaray acum? Jucat Cupa UEFA! La voi, la Turcia, există patron așa bun ca mine?”. Finalul conferinței a fost destinat politicii. „Hai că e campanie electorală! Să vorbească și avocatul lui Dorinel, care e șeful de filială al partidului din Caraș Severin”, a decretat Becali.

Mesaje anti-Becali pe ziduri

Gigi Becali i-a criticat pe fanii Stelei care l-au înjurat la meciul din Ghencea cu Gloria Buzău. „Ă‚știa din galerie sunt niște vagabonzi! Se ling pe bot de acum înainte de bilete de avion și de meciuri”, a afirmat finanțatorul Stelei. În replică, fanii au scris câteva mesaje pe zidurile din zona stadionului Ghencea, prin care îi cer latifundiarului să plece (foto).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Ciolacu şi Lasconi sunt umăr la umăr!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Ciolacu şi Lasconi sunt umăr la umăr!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×