Dorinel: „Venirea mea la Steaua a fost ca o minune!”
Fostul tehnician al Stelei, Dorinel Munteanu, a declarat că faptul că a antrenat echipa din Ghencea, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, este o mare realizare pentru el și regretă faptul că nu a fost lăsat să își continue munca începută.
"Sunt destul de puternic să trec peste cele întâmplate. Venirea mea la Steaua a fost ca o minune! Îmi pare rău că lucrurile au luat o altă întorsătură și nu am fost lăsat să îmi fac treaba în continuare. Îmi voi reveni și le voi închide gura cârcotașilor. Singurul afectat după cele întâmplate sunt eu", a spus Dorinel Munteanu la gsptv.