O nefericită accidentare în meciul de Cupa României cu Voința Sibiu l-a îndepărtat de gazon pe Alexandru Curtean în prima parte a sezonului 2010-11. La ora actuală, mijlocașul de 23 de ani, care a suferit o leziune totală la ligamentul colateral extern de la genunchiul drept, își efectuează procesul de recuperare la clinica „Ortomed Isokinetic” din București, acolo unde a fost și operat.
„Mă simt mai bine acum… Am început de două zile să alerg pe bandă. Medicii mi-au dat un program foarte consistent, voi face și exerciții la bicicleta ergometrică„, a povestit Curtean pentru site-ul oficial al clubului.
Fotbalistul care a avut prestații excelente în actualul campionat, a spus că va reveni la echipă la finalul lunii: „Din ce mi-au spus medicii, cred că voi putea să mă antrenez alături de Poli la sfârșitul acestei luni. Nu știu dacă voi fi 100% pregătit să evoluez în primul meci oficial al anului, cu Gaz Metan Mediaș, dar cred că voi fi apt de jocuri de campionat la începutul lunii martie”.
Despre ce va fi în 2011, Curtean are două dorințe clare: „Să fiu sănătos și, normal, ca toții poliștii, vreau să luăm campionatul, nu? Mai ales că încercăm de multă vreme să câștigăm titlul… Abia aștept să mă întorc lângă colegi! Mi-e dor de echipă, de atmosfera de pe stadionul „Dan Păltinișanu”! Am fost la meciurile de la Urziceni și de la Dinamo și abia am rezistat, doream și eu să fiu în teren! Oricum, le mulțumesc tuturor pentru mesajele de susținere. Le doresc poliștilor un 2011 plin de reușite și sperăm să le aducem și noi cât mai multe bucurii!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER