Dorit de Steaua, brazilianul Lino s-a dus la PAOK

Jucătorii doriți de Steaua nu stau prea mult în loc. După ce Pepe Moreno părea o țintă extrem de viabilă pentru echipa din Ghencea, acesta s-a transferat la Independiente. Acum, un alt jucător dorit în Ghencea s-a hotărât să-și schimbe culorile.

Astfel, fundașul brazilian Dorvalino Alves Maciel "Lino" s-a alăturat grupării PAOK Salonic după ce s-a aflat în această iarnă în vizorul Stelei.

"Când lucrurile nu merg așa cum îți dorești, este greu, însă nu port pică nimănui de la Porto", a spus fundașul care se afla în ultimele șase luni de contract cu gruparea portugheză.

Publicat: 07 01. 2009, 19:00