Dosar pentru Condescu

Procuratura anchetează modul în care Pandurii, echipă condusă de
Marin Condescu (foto), a primit bani de la Societatea Națională a
Lignitului Oltenia (SNLO), care figurează ca sponsor pe tricourile
jucătorilor gorjeni.
SNLO sponsorizează Pandurii Târgu Jiu încă dinaintea promovării în
Liga I. Din 2005, an în care echipa gorjeană a reușit această
performanță, a devenit mai mult decât sponsor, partener, cu o
participație anuală de un milion de euro. Surse ale ProSport
informează că Marin Condescu este personaj central în două dosare
deschise de Procuratură pe marginea modului în care a ajuns SNLO să
dea bani la fotbal. Conform legii, o societate de stat nu poate
derula activități de sponsorizare sau publicitate atâta vreme cât
nu realizează profit. Iar SNLO este pe pierderi.

Sponsor
care nu există

O altă anomalie a tricourilor celor de la Pandurii este legată
de numele care apare pe spate. Electra este tot o societate de stat
care deja sponsorizează echipa, dar care nu a fost încă…
înființată! Electra ar fi trebuit să își înceapă activitatea pe 1
septembrie, dar se pare că acest eveniment va fi și el amânat din
cauza unor contestații. „Noi dăm bani la Pandurii pentru că suntem
membri fondatori. Suma este aprobată în Consiliul de Administrație
și prin Hotărâre de Guvern. Nu știu să fie probleme”, a spus
directorul general al SNLO, Daniel Burlan.

Nu e nici prima și nici ultima dată când se fac astfel
de investigații pe această temă. Nu se va întâmpla nimic. Ne-am
obișnuit

Marin Condescu, președinte Pandurii Tg. Jiu

Publicat: 23 08. 2010, 22:47
Actualizat: 23 08. 2010, 22:48