Proiectul spaniol El Nuevo Dinamo se face, cu fiecare zi consumată din calendar, țăndări. Jucătorii aduși în schimbul unor salarii colosale au început să plece, în timp ce alții așteaptă „termenul” eliberării. Isma Lopez, Borja Valle și Rene Hinojo au notificat clubul și au părăsit deja gruparea din „Ștefan cel Mare”, asta după ce, la rândul lui, Cosmin Contra s-a retras și s-a întors în Spania.
Și, dacă pentru moment, epurările de la nivelul lotului pare-se că s-au oprit, cel puțin până la pauza competițională, informație confirmată chiar de căpitanul Ante Puljic, mai nou, dezertările s-ar fi mutat la nivelul conducerii.
Imediat după ultimul meci al „câinilor”, jocul cu FC Argeș de la Pitești, cel mai important om din echipa lui Pablo Cortacero, directorul sportiv Rufo Callado a dispărut din peisaj. Un obișnuit în cantonamentul de la Săftica, falanga lui Cortacero la București, pur și simplu s-a evaporat. Există două explicații pentru dispariția oficialului. Prima ar fi că acesta s-a săturat să fie luat la întrebări de jucători în legătură cu salariile, mai ales că, în ultimul timp, Collado devenise ținta glumelor și ironiilor în cantonamentul „câinilor”, unii evitând chiar să-l și salute. Unii spun chiar că Rufo Collado ar fi plecat în Spania încă de sâmbătă, imediat după victoria din Trivale.
ProSport a aflat că zilele lui Rufo Collado în conducerea lui Dinamo sunt numărate. După ce membrii Consiliului de Administrație l-au îndepărtat pe Pablo Cortacero, administratorul firmei Lotus – acționarul majoritar al SC Dinamo 1948 SA-, din funcția de președinte CA, acesta fiind înlocuit cu Constantin Eftimescu, următorul care va fi executat, chiar la următoarea ședință CA, este Rufo Callado, acesta urmând să fie suspendat din funcție. Mai mult, alianța românilor din CA intenționează să-i ridice dreptul de semnătură altui om din echipa lui Cortacero, Alex Couto, directorul general pe care omul de afaceri încearcă să-l strecoare în CA. VEZI mai multe detalii AICI.
Din Consiliul de Administrație SC Dinamo 1948 SA fac parte: Constantin Eftimescu, Cristi Hîldan, Cornel Țălnar, Pablo Cortacero și Cornel Dinu.
Rufo Collado este unul dintre cei mai importanți „apostoli” catapultați de Pablo Cortacero în conducerea lui Dinamo, omul despre care se spune că a făcut toate transferurile și a propus salariile uriașe, fără niciun fel de acoperire financiară. În aceste condiții, în alianța românilor din CA cochetează o idee, anume o plângere penală împotriva „apostolului”, acest lucru urmând să fie hotărât tot în următoarea ședință a Consiliului de Administrație al SC Dinamo 1948 SA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER