Dosarele X, varianta Dinamo. „Nimeni nu poate avea rezultate acolo”. Declarația care îl absolvă pe Andone de orice vină

Analist la DolceSport, fostul mare jucător al Stelei, Basarab Panduru, a comentat înfrângerea suferită de Dinamo, 1-2, în deplasare, la Chiajna, cu Concordia, în ultimul meci al etapei a 23-a. Reșiteanul consideră că antrenorul Ioan Andone nu are nicio vină pentru situația actuală a formației lui Ionuț Negoiță, echipă care poate rata play-off-ul.

„Dinamo are un antrenor foarte bun, dar nu și jucători foarte buni. Nu poți să faci echipă cu jucători care vin în ultimele zile. Te bate Chiajna care dă goluri la faze fixe. Chiajna arată bine din punct de vedere fizic. Jucătorii lui Dinamo, în loc să fie procupați să se ducă pe atac, să câștige, au jucat agresiv, nervoși, au faultat și au făcut exact ce își doreau cei de la Chiajna. La Dinamo problema nu e la antrenori, nimeni nu poate avea rezultate în situația de acolo. La Craiova și la celelalte echipe de pe primele locuri sunt mai mulți jucători care știu fotbal. S-au tot schimbat antrenorii acolo, tot la antrenori vezi problema? Lucrurile sunt complicate la Dinamo”, a spus Panduru la DolceSport.

 

Publicat: 14 02. 2017, 10:51
Actualizat: 14 02. 2017, 10:52