Cu Augusto Inacio în premieră pe banca tehnică, FC Vaslui a învins-o pe Petrolul, la Ploiești, scor 2-1, după un meci tensionat la pauză de patronul moldovenilor.
Vehemența cu care Porumboiu l-a contestat de-a lungul timpului pe Hațegan a crescut la cote alarmante aseară, după ce arbitrul a validat golul lui Buhuși din minutul 17, acesta fiind precedat de un aut inexistent, dar mai ales de un ofsaid clar la Dina, cel care i-a pasat decarului petrolist. Motiv suficient pentru ca, la pauză, patronul vasluienilor să intre în direct la gsp tv și să acuze dur delegarea brigăzii conduse de Hațegan, dar mai ales maniera de arbitraj a acestuia. „Am intrat în stare de șoc când am văzut cine va conduce la centru meciul”, a spus Porumboiu.
Presiunea pe care vasluianul a pus-o în pauză asupra brigăzii de arbitri s-a resimțit din plin după pauză, când centralul a arătat fără ezitare punctul cu var pentru oaspeți, după un fault al lui Bikana asupra lui Milanov, penalty transformat de Wesley. Decizie cu acoperire regulamentară. Infracțiunea s-a produs în minutul 62, iar centralul a judecat perfect faza, contactul producându-se pe linia careului de 16 metri. În final, toate cele trei puncte au intrat în contul Vasluiului, datorită execuției de senzație a lui Stanciu (88). Execuție care, din păcate, nu a fost la fel de apreciată din cauza gălăgiei de la televizor…
Ce are cu mine Crăciunescu? Vrea să arate cât de mare e el și ce mofturi are? Să stea dracului la el acolo! Ar trebui să lase arbitrajul liber. Are numai interese! Adrian Porumboiu, finanțator FC Vaslui Nu suntem cârpele tale, Crăciunescule, e o delegare puturoasă și de neam prost. Va avea probleme mari cu mine, vă anunț public Adrian Porumboiu, finanțator FC Vaslui
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER