Două goluri de generic și o accidentare teribilă! Botoșani – Gaz Metan 2-2! VIDEO REZUMAT
This browser does not support the video element.
Prima repriză a meciului de la Botoșani a fost una plină de evenimente. Partida a început abrupt cu golul lui Roman din minutul 5: Curileac a respins în față o reluare cu capul a aceluiași Roman, iar atacantul Gazului a deschis scorul din a doua încercare.
În minutul 13, Fulop a prins un șut magnific de la aproximativ 25 de metri și a catapultat balonul în vinclu. La faza imediat următoare, Frăsinescu înscrie, însă golul este anulat de arbitri cel mai probabil pentru că Florin Dan l-a împiedicat pe portar să iasă pe centrare.
În minutul 37, Fulop trage la indigo faza golului și își aduce echipa în avantaj. Peste doar un minut plăcuta partidă de la Botoșani se transformă într-un adevărat film de groază: o intrare inconștientă a lui Dinu îi rupe practic glezna lui Roman. Jucătorul gazdelor este eliminat, în timp ce fotbalistul Gazului este transportat direct la spital după cea mai dură accidentare din acest sezon.
Actul secund a fost dominat de oaspeți care au profitat și de omul în plus. Superioritatea lor s-a concretizat pe tabelă în minutul 67 când Muth a reușit să restabilească egalitatea. Gazdele au fost aproape de a-și adjudeca victoria în minutul 89 când lovitura de cap a lui Vraciu și mai apoi șutul lui Tincu au fost respinse de Frăsinescu.
Echipele de start:
FC Botoșani: Curileac – Patache, C. Dinu, Poverlovici, Acsinte – M. Croitoru, Vraciu, Vașvari, Fulop – Hadnagy, Cârjan
Rezerve: Perianu, Maghici, Ursu, Taban, Codoban, R. Radu, Tincu
Gaz Metan: Greab – Zaharia, Frăsinescu, Muth, Buzean – Avram, Todea – Fl. Dan, Llullaku, Vitinho – Roman
Rezerve: Gurincu, Sandu, Covaciu, Roberto, Gașpar, Bravo, Munteanu
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI
În tur, FC Botoșani s-a impus cu 2-1.