Două RIVALE din București** ar putea folosi cu rândul viitorul Național Arena!

După Roma, Milano și München, Bucureștiul ar putea fi următorul
oraș în care două echipe vor împărți un stadion. Dacă la ei
formațiile se numesc Lazio și Roma, Inter și Milan sau Bayern și
TSV 1860, în capitala României, Dinamo și Rapid s-au înscris deja
pentru a putea juca pe Național Arena.

Surse autorizate susțin că cele două formații rivale au depus
deja dosarele pentru a avea dreptul de închiriere la jocurile de pe
teren propriu. Sistemul este simplu și nu l-am inventat noi, ci
italienii. Când Dinamo joacă acasă, Rapidul merge în deplasare! Și
invers.

10.000 de
euro chiria pe lună

Din câte se pare, chiria nu va fi una redusă, cele două formații
urmând să scoată din buzunar câte 10.000 de euro pentru fiecare
lună în care vor folosi arena. În acest moment, Dinamo achită către
Clubul Sportiv, proprietarul stadionului Dinamo, suma de 3.500 de
euro pe lună, plus utilități și jumătate din încasările de la
fiecare meci. La Rapid, clubul de fotbal virează către CS doar
2.500 de euro, plus cheltuielile utilităților.

La
Dinamo nu se mai poate juca

În prezent, Dinamo și Rapid evoluează pe două arene depășite
pentru zilele noastre. În „Ștefan cel Mare”, șefii spun că fanii nu
vin la meci și din cauza stadionului. „Tribunele sunt foarte
departe de gazon, iar licența pentru cupele europene este acordată
cu greu, și doar pentru Europa League, stadionul nefind omologat
pentru Champions League”, spun „câinii”.

Probleme
cu licența pentru Rapid?

În Giulești, o peluză este închisă, nu există parcări de niciun
fel, iar fanii mai sunt legați de stadion doar sentimental. În
plus, surse din cadrul FRF spun că Rapidul riscă să nu primească
licența pentru sezonul viitor din cauza stadionului.

Când ne vom muta pe noul stadion, vom avea 20-30 de mii de fani
la meciurile din cupele europene

Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo

Stadionul
Dinamo

Construit în
1952
Capacitate: 15.300 locuri

Stadionul
„Valentin Stănescu”

Construit în 1932
Capacitate: 19.100 locuri

Național Arena

Capacitate: 55.200 locuri, 40 de loje VIP,baruri, restaurante,
parcări, tribune acoperite

Publicat: 11 12. 2010, 01:48
Actualizat: 11 12. 2010, 01:49