Atacantul Jeremy Bokila este pe punctul a semna cu CFR Cluj, deși congolezul părea că va ajunge aproape sigur la Dinamo. Inclusiv tehnicianul „câinilor”, Cosmin Contra, vorbise deschis despre aducerea atacantului sub formă de împrumut de la gruparea turcă Akhisarspor, însă o ofertă de ultimă oră venită de la CFR Cluj l-ar putea deturna pe fostul golgheter al Petrolului.
Bokila nu e „făcut” încă. Au semnat Vinicius și Pelayo
Contactat de ProSport, președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan a precizat că nu poate „confirma” transferul lui Bokila, dar a afirmat că ardelenii sunt în discuții în acest moment pentru aducerea a doi atacanți „cunoscuți”.
În schimb, CFR Cluj a perfectat alte două transferuri. E vorba de fundașul brazilian Paulo Vinicius de Souza (32 de ani), care ultima dată a jucat în Cipru, la Apollon Limassol și mijlocașul central spaniol Pelayo (26 de ani), care a fost legitimat la Elche până în această vară.
În cazul lui Bokila în discuție este un împrumut de la actuala echipă Akhisarspor, clujenii fiind însă dispuși să-i ofere acestuia un contract mai bun decât Dinamo.
„Chiar acum suntem la birou și lucrăm la transferuri. Deocamdată nu pot să confirm nimic, până nu semnăm. Vă pot spune că vom mai lua încă doi atacanți foarte buni și cunoscuți.
Am finalizat alte două transferuri, Vinicius, un fundaș central de picior drept, de la Limasol și Pelayo, un mijlocaș de la Elche”, a declarat Iuliu Mureșan pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER