Drăghia: „Ne vom bate până la capăt pentru a ne salva de la retrogradare”

Portarul formației Rapid, Virgil Drăghia, a declarat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă, că jucătorii care sunt în prezent în lot se vor bate până la capăt pentru ca echipa giuleșteană, aflată la finalul turului pe locul 18, să se salveze de la retrogradare.

„Eu sunt optimist pentru retur. Dacă nu eram nu mai veneam la pregătire. Ne vom bate până la capăt și vom da tot ce avem noi mai bun pentru a ne salva de la retrogradare”, a spus Drăghia.

El a adăugat că problemele de la club au început să se rezolve. „Trebuie ca jucătorii noi să se integreze cât mai repede și împreună să facem treabă bună în retur. Avem încredere că o dată cu venirea domnului Dinu Gheorghe se vor rezolva lucrurile și din ce văd eu au început să se rezolve”, a menționat portarul.

Virgil Drăghia susține că Rapid are nevoie de Cristian Săpunaru și Daniel Niculae, jucători care au refuzat deplasarea cu lotul în stagiul de pregătire din Turcia. „Aveam nevoie foarte mare de Săpunaru și Nico, sunt doi jucători valoroși, cu experiență, care știu ce înseamnă spiritul Rapidului. Ne pare rău, nu știu ce s-a întâmplat. Eu sper să vină. Dacă e vorba despre faptul că unii jucători străini au salarii mai mari decât li s-a oferit lor bineînțeles că îi înțeleg. Sunt jucători care au făcut performanță și eu cred că merită tot ce e mai bun din partea clubului”, a precizat Drăghia.

Jucătorii Cristian Săpunaru și Daniel Niculae nu au făcut, luni, deplasarea cu lotul echipei Rapid în stagiul de pregătire din Antalya, cei doi neajungând la un acord cu conducerea grupării giuleștene în privința contractelor.

Fotbaliștii anunțaseră că vor semna și vor pleca alături de echipă în cel de-al doilea turneu însă acționarul majoritar Valerii Moraru nu a fost de acord cu pretențiile lor financiare.

În aceste condiții, în turneul din Turcia au plecat 17 jucători: Mircea Bornescu, Virgil Drăghia, Milos Buchta, Pavel Cmovs, Marcel Gecov, Joao Coimbra, Nicolae Vasile, Rui Miguel, Alexandru Dan, Mădălin Martin, Daniel Pancu, Andrei Cerlincă, Luis Filipe Kikas, Tomas Josl, Rihairo Meulens, Eduard Oriol și Joan Oriol.

Alți doi fotbaliști, Fred Benson și Jeremy Sapina, vor face joncțiunea cu lotul condus de Cristian Pustai direct în Antalya. Mijlocașul Alexandru Coman care a participat la jumătate din stagiul din Grecia nu a făcut deplasarea, contracul său fiind reziliat pe cale amiabilă.

Mediafax

Publicat: 02 02. 2015, 15:04
Actualizat: 02 02. 2015, 15:05