Drăghia nu a fost impresionat de Dinamo: „Nu cred că este așa mare diferența între cele două echipe”
Portarul echipei Rapid, Virgil Drăghia, a declarat, sâmbătă seară, că înfrângerea din meciul cu Dinamo, scor 0-3, în etapa a IX-a a Ligii I, este extrem de dură pentru el, însă nu crede că diferența dintre cele două formații este atât de mare.
„Cred că este cea mai dură înfrângere pentru mine într-un derby, mai ales că am avut un om în plus. Nu cred însă că este așa mare diferența între cele două echipe, dar noi ne-am relaxat după acea eliminare, am ratat câteva situații, iar apoi ocaziile s-au răzbunat. Cei de la Dinamo au fost destul de puternici dacă ne-au bătut cu 3-0. Trebuie să strângem rândurile și să trecem peste, e obligatoriu să ne revenim”, a declarat Drăghia.
Formația Dinamo a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Giulești-Valentin Stănescu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Rapid, în derbiul etapei a IX-a a Ligii I, în care dinamoviștii au evoluat cu un jucător mai puțin încă din minutul 7.
Golurile au fost marcate de Cordoș ’38, Alexe ’83 și Bărboianu ’90+4 (penalti).
Ionuț Nedelcearu a fost eliminat în minutul 7 pentru un fault din poziție de ultim apărător la Buș.