Dragomir: „Banii din drepturile TV vor salva cluburile, dar doar până în vara anului viitor!”
Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marți, că situația din fotbalul românesc este critică și că banii din drepturile TV, care urmează să fie alocați în luna ianuarie, vor salva multe cluburi, dar numai până în vară când este posibil să rămână doar 14 echipe în Liga I.
„De dimineață stau numai în ședințe, este o situație critică în fotbalul românesc. Sunt foarte multe echipe care capotează. Dar până în vară nu e niciun pericol. Asta pentru că acum, în ianuarie, primesc banii din drepturile de televiziune și au cu ce să reziste până în vară. Mai rămân poate datori în ultima lună, așa că se termină și campionatul ăsta. Dacă în vară se dovedește că nu putem alinia numărul de echipe (n.r. – 18) atunci începem cu noua formulă play-off – play-out cu 14 echipe. Nu există pericolul să fie mai puțin de 14 echipe în sezonul următor. Asta am făcut ieri și astăzi dimineață, cam știm ce probleme sunt, avem o situație exactă, dar nu o putem da publicității”, a spus oficialul LPG.
Dragomir a afirmat că Steaua nu se află printre cluburile cu probleme financiare și a adăugat că sunt altele în situații mai dificile decât FC Rapid. „Steaua nu se află printe cluburile cu datorii. Nu pot să spun despre ce echipe este vorba. Am apucat să spun că sunt șase cluburi datornice… E, sunt vreo opt-nouă, așa că nu e o problemă. Rapid nu are cea mai dificilă situație, sunt alte cluburi în situații mai grele”, a menționat Dumitru Dragomir.
În ceea ce privește decizia conducerii FC Rapid de a deschide procedura de insolvență la Tribunalul București, președintele LPF nu este îngrijorat: „Au depus, dar pe mine mă depășește. E o cale lungă asta cu societățile în insolvență. Vom vedea ce va fi”.
Nici faptul că unii dintre jucătorii echipei giuleștene intenționează să își depună memorii la Comisia pentru Soluționarea Litigiilor pentru a deveni liberi de contract nu este, în opinia lui Dumitru Dragomir, o situație fără ieșire pentru FC Rapid. „Până în vară au tot timpul să se judece cu clubul”, a spus Dragomir.
Președintele Ligii este de părere că situația dificilă din fotbalul românesc este rezultatul crizei economice. „S-a ajuns aici pentru că în țară nu merge nimic. Spuneți-mi un domeniu de activitate unde iese profit că mă duc și eu acolo. E deranj mare în România. În plus, patronii de cluburi sunt înghesuiți, sunt speriați de justiție. Pentru că la noi s-a împământenit ideea că cine face avere este hoț. Și atunci ei se feresc și stau cât mai în umbră”, a precizat oficialul LPF.
Întrebat ce părere are despre faptul că fotbalistul Ianis Zicu și fostul acționar dinamovist Vasile Turcu au fost audiați, marți, de DIICOT, într-un dosar de prostituție, Dragomir a răspuns în glumă, felicitându-i pentru faptul că „sunt virili”. „Ce, dacă iubești e neapărat prostituție? Oamenii sunt virili, bravo lor. Înseamnă că au slujit și acasă și în deplasare. Au dat goluri, bravo lor. Mi-aș mai dori și eu să am viața lor, dar eu sunt mai în vârstă și mai conservator, mai țărănuș. Pe ei în felicit însă”, a afirmat Dumitru Dragomir.
Sursa: Mediafax