Președintele LPF Dumitru Dragomir a declarat, marți, că cei care îl acuză de faptul că s-a antepronunțat în cazul Varga – Bălan sunt „niște tâmpiți”, precizând că nu a făcut decât să explice opiniei publice „ce scrie în regulament”.
Întrebat dacă e justificată supărarea oficialilor FC Rapid privind antepronunțarea sa în cazul Varga – Bălan, Dragomir a răspuns: „Cei care spun că m-am antepronunțat sunt niște tâmpiți. Eu nu m-am antepronunțat niciodată. Eu sunt președintele acestei Ligi și când cineva îmi pune o întrebare trebuie să spun ce scrie în regulament. Că de asta sunt pus aici, pentru că opinia publică nu e formată numai din câțiva președinți de cluburi. Sunt milioane de oameni care trebuie să știe ce se întâmplă în fotbal. Cei de la Rapid sunt supărați pe greșelile lor, nu pe ale mele. Eu nu am greșit cu absolut nimic. Antepronunțare este când spui, de exemplu, că mâine se întrunește cutare și face cutare. Eu n-am făcut și nici n-o să fac niciodată așa ceva”.
Dumitru Dragomir susține că împreună cu președintele FRF, Mircea Sandu, a propus rejucarea partidei Rapid – FC Timișoara, prin introducerea unui articol în Regulamentul Disciplinar, dar acționarul majoritar George Copos a refuzat. „E treaba comisiilor, sunt autonome, independente. Nu e treaba mea. Eu am vrut să se rejoace și nu a vrut domnul Copos. Exista posibilitatea asta, a rejucării. Să se citească Legea Sportului și statutul Federației, acolo există rejucarea, numai că trebuia pusă în Regulamentul Disciplinar. Iar atunci când m-am întâlnit eu cu domnul Copos și cu Mircea Sandu puteam să rezolvăm această problemă. Dar n-a vrut Copos”, a explicat Dragomir.
Președintele a precizat că jucătorii Dacian Varga și Tiberiu Bălan, ale căror carnete sunt reținute la LPF, au drept de joc în momentul de față doar pentru Sportul Studențesc. „Varga și Bălan nu sunt legitimați nicăieri acum. Ar trebui să se întoarcă să joace la Sportul Studențesc, că nu se întâmplă nimic. Au dreptul să joace acolo. Jucătorii nu au nicio vină, dar conducătorii da. Domnul Șiman e unul dintre vinovații principali. Pentru că trebuia să facă transferurile în termen. Iar când i-am spus să îi declare liberi de contract, el a spus că nu pierde el găina cu ouăle de aur, adică n-a avut încredere în domnul Copos”, a menționat oficialul LPF.
Dragomir a adăugat că a încercat să trimită cazul la comisiile FRF, dar nu a reușit. „Noi am încercat să aruncăm pisica moartă în curtea Federației, dar au și ei juriști deștepți și ne-au returnat-o. Am vrut să facem pe dracu-n patru, să disjungem, să judece alții, nu noi, dar până la urmă tot aici s-a ajuns. Oricum, oricine judecă acest caz tot se duce la TAS. TAS-ul nu poate greși. Aici s-ar putea să fie unii mai subiectivi, dar cei de la TAS nu sunt nici subiectivi și nu pot fi nici influențați. Eu vreau să se ajungă la TAS obligatoriu. Ca să se vadă dacă noi, Liga, avem dreptate sau nu”, a mai spus președintele Ligii.
Dumitru Dragomir nu se teme că ar putea fi demis de la conducerea LPF în urma cazului Varga – Bălan și afirmă că asupra lui s-a pus mereu presiune. „Eu nu sunt dispus să încalc regulamentul, eu sunt pus aici să meargă treaba corect. Pe mine e presiunea asta de 16-17 ani, dar nu m-am băgat în nicio neregulă și nici nu mă voi implica pentru a nu îmi pune în pericol libertatea mea și a celor de aici din Ligă. N-am să zic în viața mea cuiva din vreo comisie să încalce regulamentul indiferent de presiuni. Eu mă feresc să greșesc. Mi se coace un măr în fiecare zi, pe care îl mănânc. Am avut atâtea probleme de Paști, că începi să te saturi de atâtea probleme”, a precizat Dragomir.
Comisia pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul LPF a decis, la 30 martie, că fotbaliștii Dacian Varga și Tiberiu Bălan nu și-au „exercitat dreptul de joc în mod regulamentar” la meciul Rapid – FC Timișoara, scor 1-0, din etapa a XX-a a Ligii I. Conducerea clubului giuleștean a depus un memoriu împotriva acestei hotărâri, iar Comisia de Recurs a LPF a rămas în pronunțare pentru miercuri, la ora 10.00.
FC Timișoara a contestat, la 8 martie, la Comisia de Disciplină a LPF, dreptul de joc la Rapid al fotbaliștilor Dacian Varga și Tiberiu Bălan, în partida directă din cadrul etapei a XX-a a Ligii I. Oficialii grupării timișorene se consideră îndreptățiți să câștige meciul cu 3-0 la masa verde, acuzând nereguli în transferurile și legitimările jucătorilor Varga și Bălan.
Varga și Bălan au fost transferați de FC Rapid de la Sportul Studențesc după încheierea perioadei de transferuri din Liga I, folosindu-se de un articol din regulament care permite legitimarea la o echipă din eșaloanele inferioare. În consecință, conducătorii clubului giuleștean i-au legitimat pe cei doi fotbaliști la Rapid III, echipă înființată și înscrisă cu acest scop în campionatul Ligii a IV-a, organizat de Asociația Municipală de Fotbal București (AMFB).
În baza documentelor de transfer de la AMFB, FC Rapid a obținut de la LPF vizele pe legitimațiile fotbaliștilor care le dă drept de joc în Liga I. Ulterior însă, AMFB a trimis o adresă la LPF prin care susținea că există anumite nereguli în transferurile lui Varga și Bălan, iar în baza acesteia instituția condusă de Dumitru Dragomir a înștiințat FC Rapid că nu îi poate folosi pe jucători în partida cu FC Timișoara, deoarece vizele lor de joc au fost anulate. În ziua meciului (5 martie) însă, AMFB revocă adresa prin care atrăgea atenția asupra neregulilor și înștiințează LPF că transferurile sunt legale și conforme cu regulamentele în vigoare. Având deja legitimațiile de joc ștampilate (n.r. – ștampila atestă dreptul de joc în Liga I al unui jucător), oficialii FC Rapid i-au introdus în teren pe Varga și Bălan, fără a mai solicita o reconfirmare din partea Ligii Profesioniste de Fotbal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER