Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, că președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, scutea fotbalul românesc de scandal dacă plătea datoria către Dinamo încă de săptămâna trecută.
„De ce nu au plătit-o cu o săptămână înainte? Eu de unde să știu? Oricum, meciul Pandurii – Oțelul nu se mai poate reprograma niciodată în decursul vieții. Trebuie să se înțeleagă faptul că oricine intervine, dacă nu respecți regulamentele, te duci la pușcărie. Și a înțeles și dânsul (n.r. – Marin Condescu) acum, după ce a văzut că a pierdut cu 3-0. Dar dacă făcea acum o săptămână această treabă ne scutea de tot scandalul ăsta”, a spus Dragomir.
Oficialul LPF a explicat că gruparea Pandurii Târgu Jiu virase de 2-3 zile în contul FC Dinamo suma de 400.000 de euro. „Nu s-a dus cu niciun ban Condescu aseară. Avea Condescu 400.000 de euro în geantă? Pe ce lume trăiți? Și nu s-a dat niciun jucător. Banii erau dați de 2-3 zile, numai că trebuia să dea un telefon să îi deblocheze banca. Să zică «Da» sau «Nu» la telefon. E o procedură financiară. De exemplu tu îmi pui la mine în cont niște bani, dar eu nu pot să îi iau niciodată până nu zici tu”, a menționat Dragomir.
Liga Profesionistă de Fotbal nu a programat echipa Pandurii Târgu Jiu în partida cu Oțelul Galați, de pe teren propriu, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii I, din cauza datoriei gorjenilor către FC Dinamo din transferul jucătorului Ilie Iordache. Gălățenii vor câștiga acest meci la masa verde.
În cazul în care nu s-ar fi stins litigiul în această săptămână, Pandurii nu ar fi fost programată nici la partida cu Dinamo, care trebuie să se dispute, vineri, de la ora 20.30, la București, în etapa a XX-a a Ligii I. După două neprogramări, gorjenii ar fi fost retrogradați din primul eșalon.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER