Dragomir, despre scandalul de corupție în care este implicat: ‘Vor să mă discrediteze’
Președintele LPF, Dumitru Dragomir, critică în continuare decizia TAS, conform căreia locul Rapidului în Liga 1 a fost luat de Concordia Chiajna. Oficialul Ligii îl contracarează și pe Adalbert Kassai, cel care a spus că Dragomir ar fi primit mită de la George Copos, înainte ca acesta din urmă să vândă clubul Rapid.
„Ce s-a întâmplat la TAS doar la Armata Sovietică am mai vazut! Cum adică ‘vă ordon’, cum adică noi suntem slugile lor? E fără precedent! Adică să punem în Liga 1 o echipă retrogradată – Chiajna, că altfel ne rad cu totul, și pe FRF, și pe LPF!
Eu, dacă vreau, dacă mi-a făcut Kassai așa ceva, îl dau în judecată și îl distrug de tot. Am vorbit cu el și mi-am dat seama că e ceva prin care vor să mă discrediteze, asta e. Nu mai am nimic cu el, am înțeles ce au urmărit cu mine.
Nu înțeleg cum nu și-a trimis Rapid pe nimeni la TAS, e pacăt, măcar un om, acolo, să fie prezent. Dacă știam eu, trimiteam eu niște avocați să fie la fața locului, să vadă ce se întâmplă. Am și vorbit cu domnul Cristescu, un drăguț, care mi-a zis că înțelege ce s-a întâmplat și nu crede în treaba asta cu șpaga. Mi-a și spus că știe că am făcut totul ca să ajutăm Rapidul, dar asta e”, a spus Dragomir la Sport.ro.