Dragomir e disperat!** MANEVRA prin care a încercat să dea la ‘reducere’ drepturile TV
Dumitru Dragomir a încercat să lase în ultimele zile impresia că
este stăpân pe situație, dar resimte mai mult ca oricând pericolul
că ar putea pierde funcția
Dragomir dă înapoi televiziunii care va cumpăra drepturile TV zece
la sută din suma pe care aceasta o va plăti pentru a-și salva
postul la LPF!
Astăzi expiră termenul fixat de patroni pentru televiziuni și
poziția lui Dumitru Dragomir este tot mai șubredă. Nicio ofertă
concretă nu a ajuns până ieri la sediul LPF și Dumitru Dragomir are
în continuare doar propunerea celor de la RCS, care nu oferă mai
mult de 37 de milioane de euro.
Presiunea pe care patronii din Liga I o exercită asupra lui
Dragomir l-a făcut pe acesta să recurgă la o metodă ce poate părea
disperată. Șeful ligii știe că postul său e în pericol dacă nu
vinde pachetele rămase libere din aprilie și e dispus să returneze
televiziunii care le achiziționează 10% din banii plătiți.
Acest lucru este posibil datorită faptului că LPF poate reține până
la 15% din sumă, în calitate de intermediar al tranzacției.
Cabliștii de la RCS sunt în acest moment cel mai aproape de
pachetele pentru Liga I, chiar dacă Dragomir primise și o propunere
similară din partea celor de la SportKlub, numai că postul maghiar
voia să plătească în rate.
Gigi i-a
stricat planurile
Ideea lui Dragomir de a face un discount celor de la RCS a fost
spulberată de Gigi Becali în Adunarea Generală de săptămâna
trecută. Acesta știa de intenția lui Dragomir și a contraatacat cu
o propunere agreată și de ceilalți președinți aflați în sală:
oferta să înceapă de la 45 de milioane în sus! Schimbarea l-a pus
din nou în dificultate pe Dumitru Dragomir, întrucât RCS nu poate
oferi această sumă. Cabliștii au raportat pierderi pe 2010 și, în
plus, se află în negocieri pentru a prelua UPC, tranzacție care
presupune împrumuturi bancare și oricum un efort financiar
considerabil. O primă rundă de negocieri între RCS și UPC a avut
deja loc la Viena.
„S-a înțeles în stil mafiot cu Digi. Adică, noi am vândut
trei pachete cu 37 de milioane de euro și el vrea să ia tot atât
pentru toate celelalte de la Digi? Eu nu sunt prostul
lui”, Gigi Becali, patron Steaua (declarație făcută pe 16
iunie)