Dumitru Dragomir a plecat de la FC Voluntari fiind deranjat de faptul că Ionel Ganea a fost schimbat peste capul său. Fostul președinte al Ligii susține că nu a fost dat afară, ci a ales să se retragă din funcția de președinte de onoare de la clubul ilfovean ca urmare a acestui episod.
„Cât au avut nevoie de mine, am muncit, le-am adus puncte. Mie îmi place să conduc eu. Nu m-a dat nimeni afară, eu m-am dat afară. Am plecat eu pentru că nu mi-a convenit că a fost dat afară Ganea. Este unul dintre cei mai buni tineri antrenori, va face carieră. Acolo este un grup de mare specialiști, mai mari specialiști decât mine, care l-au influențat pe domnul primar. Echipa este scăpată de retrogradare, e o diferență de la cer la pământ între prima ligă și a doua”, a declarat Dumitru Dragomir la ProSport LIVE.
Dragomir nu exclude posibilitatea de a reveni la o echipă de fotbal din Liga 1, dar pune o singură condiție: să aibă ultimul cuvânt atunci când vine vorba de deciziile importante.
„Nu zic niciodată nu. Dar unde mă întorc comand doar eu”, a încheiat Dragomir.
ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.
Nu rata ProSport LIVE, de luni până vineri, de la 10:00, pe www.prosport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER