Aflată în cantonament în Spania, echipa antrenată de Petre Grigoraș a susținut joi al doilea joc de la „Marbella Cup”, în compania campioanei Bulgariei, Ludogorets. Oțelul s-a impus cu 1-0, printr-un gol marcat de Iorga (44”) dintr-un penalti obținut de Astafei, faultat de fundașul român din echipa bulgară, Cosmin Moți.
În prima repriza, Oțelul a jucat în formula Brăneț – Joao Felipe, Ljubinkovic, Costin, Popescu – Neagu, Giurgiu, Iorga – Astafei, Didi, Stromajer.
În repriza secundă, Petre Grigoraș a folosit un alt „11″: Simaitis – Cojoc, Sîrghi, Sipovici, Murgoci – Filip, Benga, Paraschiv – Marquinhos, Vancea, Zaharia.
Nu au jucat Grahovac, Cârjă, Tudorie și chilianul Gazale, acesta din urmă ușor accidentat la gleznă după meciul de luni cu cei din Kiev. Altfel, în urma deciziei LPF de reluare a campionatului cu o săptămână mai devreme față de programarea inițială, Oțelul urmând să joace duminică, 24 februarie, cu Petrolul în etapa a 20-a, echipa gălățeană a fost nevoită să-și schimbe programul stagiul de pregătire din Spania, Astfel, roș-alb-albaștrii se vor întoarce în țară pe 17 februarie, cu patru zile mai devreme decât își planificaseră. Meciul amical cu Lokomotiv Moscova, din 20 februarie, a fost anulat, iar pentru cel din 17 februarie, cu vicecampioana Norvegiei, Stromsgodset, se va incerca devansarea cu o zi sau găsirea unui alt adversar pentru 16 februarie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER