Dragomir îl ceartă pe Cristi Pustai după ce antrenorul i-a luat banderola de căpitan lui Pancu: „O greșeală impardonabilă”
Rapid merge bine în returul campionatului, echipa din Giulești fiind învinsă doar o dată (0-2 cu Astra, etapa a 22-a), dar echipa ar putea avea de suferit din pricina tensiunilor din vestiar.
La partida cu Oțelul, din ultima rundă, problemele din interior au fost mai vizibile ca niciodată. Intrat pe teren în minutul 77 în locul lui Coimbra, Pancu a refuzat banderola de căpitan purtată până atunci de Daniel Niculae. Pancu și-a motivat ulterior decizia precizând că va accepta banderola doar atunci când începe meciul din postura de titular.
Dumitru Dragomir, fost președinte al FRF, este de părere că Cristi Pustai a greșit atunci când l-a trecut pe Pancu în plan secundar.
„A fost o mare greșeală din partea antrenorului. Acestea sunt greșeli impardonabile. Când ai câte unul ca Pancu la echipă, ai grija de el, tu îl bibilești. Îl mângâi, ai nevoie de el”, a declarat Dragomir pentru DigiSport.
Dragomir consideră că Rapidul nu va reuși să evite retrogradarea în liga secundă chiar dacă echipa din Giulești dă semne de revenire.
„Eu cred că nu se salvează, dar Rapid e o echipă frumoasă, cu o galerie absolut frumoasă. Chiar și când mă înjurau pe mine îi iubeam”, mai precizat Dragomir.
14 este poziția ocupată în prezent de Rapid, cu 22 de puncte, la 3 puncte distanță de locurile ce permit rămânerea în Liga 1