După ce la începutul săptămânii s-au despărțit de Laurențiu Rus, căpitanul echipei, și Cristi Bălgrădean, iată că cei de la Dinamo încearcă să umple golurile rămase pe ultima sută de metri. „Câinii” au adus în probe un fost jucător al Universității Craiova, pe mijlocașul Dragoș Firțulescu, care are șansa să demonstreze ceea ce știe într-un meci amical pe care Dinamo îl va susține astăzi, de la ora 18:30, pe stadionul „Voința” din Domnești.
Fostul jucător al Universității a ținut să-și ceară scuze fanilor olteni pentru alegerea făcută, fiind știută rivalitatea imensă dintre cele două grupări.
„Am 25 de ani și am avut o carieră în care nu am realizat foarte multe, dar am o șansă de a realiza începând de astăzi. Probabil mulți o să fiți dezamăgiți, dar e șansa mea să fac un salt în carieră și voi încerca să profit și să nu o ratez. Îmi pare rău dacă vor fi oameni dezamăgiți și le mulțumesc pentru tot sprijinul acordat până acum. Începând de mâine (N.R. azi) sper sâ mâ ridic la înălțimea tuturor fotbaliștilor de elită”, a fost mesajul lui Firțulescu pe Facebook.
A stat în galeria Stelei
Interesant este faptul că Firțulescu a fost aproape de un transfer la Steaua în 2011, însă conducerea de atunci a campioanei a refuzat mutarea, motivând că are în lot jucători de aceeași valoare cu olteanul. Un alt episod, care nu va fi pe placul fanilor „roș-albilor”, s-a petrecut la finala Cupei României din 2011 de la Brașov, dintre Steaua și Dinamo, atunci când Firțulescu a fost cu galeria „roș-albaștrilor”, ba, mai mult, acesta s-a așezat chiar printre ultrași.
Rămâne de văzut dacă fanii lui Dinamo vor trece peste acest episod și îl vor accepta pe Firțulescu la echipă.
Dragoș Firțulescu, printre ultrașii Stelei
Născut în 1989 la Craiova, Dragoș Firțulescu a jucat pentru Universitatea între 2005-2011. Acesta a mai jucat la Alki larnaca, Tg. Mureș, U Cluj, Slatina, UTA, ultima dată fiind legitimat în Ungaria, la Kaposvar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER