Fostul căpitan al celor de la Dinamo, Dragoș Grigore (32 de ani) este, în prezent, legitimat la liderul din Bulgaria, Ludogoreț, dar urmărește atent situația de la Dinamo, clubul de la care a plecat în 2014, la Toulouse, și alături de care a cucerit o Cupă și o Supercupă a României.
Internaționalul român nu a vrut să comenteze situația de la echipa lui Mircea Rednic, dar nu se „sperie” de locul ocupat de „câini” în clasament: „Referitor la Dinamo, n-aș vrea să comentez, nu știu ce se întâmplă, nu mi se pare corect să-mi dau cu părere. Eu le doresc tot binele, le doresc să aibă rezultate și să devină o forță a fotbalului românesc.
Din punctul meu de vedere, în viața fiecărei echipe apar astfel de momente. Important este să gestioneze cum trebuie această situație. Eu cred că au capacitate să iasă din această zonă în care se află, momentan. (n.red. – despre Mircea Rednic) De-aia a și venit, să redreseze situația de la club. Eu cred că poate să o facă, dar nu poate de unul singur, are nevoie de ajutor”, a spus Grigore la Telekomsport.
Fundașul campioanei Bulgariei nu este interesat de lupta pentru titlu, fiind „preocupat” doar de soarta clubului de la care a plecat în străinătate: „Sincer să fiu, nu mă interesează cine ia titlul. Mă interesează doar ce se întâmplă la Dinamo, pentru că este echipa care m-a format. Datorită lui Dinamo sunt aici și n-aș putea să menționez o altă echipă”, a declarat Grigore.
FCM Huși, CFR Timișoara, Dinamo, Toulouse, Al Sailiya și Ludogoreț sunt echipele din CV-ul fundașului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER