Dragoș Grigore nu concepe ratarea victoriei împotriva Coronei: „Vrem să repetăm evoluția din Ghencea și să luăm cele trei puncte”

Fotbalistul dinamovist Dragoș Grigore a declarat, sâmbătă, că el și colegii săi vor să repete la meciul cu echipa Corona Brașov, de luni, evoluția bună de la derbiul cu Steaua, disputat săptămâna trecută, scor 1-1, și să obțină o victorie.

Grigore a mai spus că pentru el ultima perioadă a fost reușită, având în vedere faptul că a înscris în partida cu Steaua și a jucat în amicalul României cu Argentina.

„Îmi doream de mult să joc într-un astfel de meci. Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine. A fost o săptămână cât de cât reușită, pentru că am înscris împotriva Stelei, a urmat și meciul cu Argentina. Nu am vrut să șochez pe nimeni, am vrut să dau gol. Mă bucur că a intrat mingea în poartă (n.r. – la meciul cu Steaua). Vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu că a trecut mingea de linia porții. Acum ne așteaptă un meci foarte dificil contra Coronei Brașov. Vrem să repetăm evoluția din Ghencea, să luăm cele trei puncte. Am jucat pentru familiile noastre, pentru a demonstra celor care ne-au jignit în săptămâna premergătoare derbiului”, a precizat Dragoș Grigore.

El a vorbit și despre colegul său Dorin Rotariu, care ar fi ales să renunțe la contractul de impresariat cu Victor Becali, pentru a semna cu agentul de fotbaliști Anamaria Prodan, soția antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf: „E major, împreună cu familia lui știe ce are de făcut. Dacă a făcut alegerea asta probabil a considerat că e mai bine așa. Până acum câteva zile era o parte a suporterilor care erau și împotriva lui nea Victor sau Giovanni. Acum probabil se vor muta împotriva celorlalți impresari care au rămas”.

Laurențiu Rus a declarat că Rotariu trebuie să arate pe teren că are valoare și astfel „să închidă gura tuturor”. „Roti e un băiat tânăr, cu calitate extraordinară. El trebuie să arate pe teren că are valoare și să se impună. Ce va face este treaba lui atât timp cât la Dinamo își face treaba și mulțumește pe toată lumea. El a picat la mijloc. S-a creat un scandal care îl prinde undeva la mijloc. El trebuie să arate tuturor că e puternic și să închidă gura tuturor pe teren”, a afirmat Rus.

Echipa Dinamo va întâlni, luni, pe teren propriu, de la ora 20.30, formația Corona Brașov, în etapa a XXII-a a Ligii I.

Mediafax

Publicat: 08 03. 2014, 18:53
Actualizat: 08 03. 2014, 18:55