Dragoste la 0 grade!** Astra – Ceahlăul 0-0

Aflați pe locul șapte în clasamentul Ligii I, cu 23 de puncte (unul mai mult decât Steaua), elevii lui Tibor Selymes au intrat pe teren deciși să obțină victoria și să rămână și în fața roș-albaștrilor în ierarhie. Au fost însă departe de așteptările antrenorului lor, iar Ceahlăul le-a ținut isonul.

După câteva raiduri periculoase, efectuate pe partea dreaptă de către Strătilă, în minutul 10, N’Doye a avut prima ocazie de gol a meciului, șutul său de la 25 de metri trecând puțin pe lângă poartă. Tibi Selymes, aflat în tribună, în stare de suspendare, a ridicat mâinile în semn de reușită în minutul 32. Însă, din păcate, bucuria fostului internațional a fost de scurtă durată, deoarece Băjenaru a reușit doar un gol turcesc. Scăpat singur pe partea stângă, fostul mijlocaș al Stelei a șutat în plasa laterală, smulgând un oftat prelung antrenorului său.

De partea cealaltă, oaspeții au fost pe toată durata primei reprize înghețați și la propriu, și la figurat. Moldovenii lui Costel Enache nu au amenințat deloc poarta lui Silviu Lung jr, fapt care i-a determinat pe fanii Astrei să-i strige la un moment dat portarului venit de la Craiova să-și aducă o pătură de pe banca de rezerve.

După pauză, „au înghețat” și gazdele

Din păcate pentru puținii spectatori prezenți la meciul de aseară, după pauză nici elevii lui Tibi Selymes nu au mai jucat nimic, spre nemulțumirea sumarei asistențe din tribune. Singura ocazie cât de cât periculoasă a părții a doua a jocului au avut-o tot gazdele, Goian reușind să trimită peste poartă cu capul în minutul 62, după o centrare a lui Mihalache.
La rândul lor, elevii lui Enache au continuat să doarmă. Probabil că victoria din meciul cu Steaua le-a creat falsa impresie că pot bate pe oricine dacă temperatura este una la care apa îngheață.


CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT

Publicat: 25 11. 2011, 20:30
Actualizat: 25 11. 2011, 22:46