Cornel Dinu și-a împărțit ziua derby-ului între spital și stadion. Ziua a stat la spital lângă persoana care i-a fost toată viața alături, iar seara a mers la stadion, în camera din tribuna oficială, pentru a monitoriza și susține echipa pe care nu a părăsit-o niciodată. Nici măcar luni, atunci când, cu câteva ore înaintea meciului cu Steaua, își împărtășise consoarta aflată în stare gravă pe patul de spital.
Cornel Dinu, omul cu cele mai multe derby-uri Dinamo – Steaua ca jucător, nu a lipsit nici la episodul 125 al acestui duel. A mers la locul său din tribuna oficială, în camera în care pe pereți sunt tablouri în alb și negru cu momente din istoria clubului. Pe scaunul de la geam și cu pixul în mână și-a notat parametrii jocului, în pauză i-a salutat cu o simplă ridicare de mână pe fani, iar la final a plecat printre primii. Era finalul unei zile amare începute pe holurile spitalului unde este internată soția sa. Tot acolo a adus un preot pentru a o împărtăși pe femeia care i-a fost aproape toată viața alături. Doctorii îl anunțaseră că doamna Silvia este în stare gravă.
Ieri, din nou la spital
Ieri-dimineață s-a întors din nou la spital. Medicii, cu discursul lor crud, i-au comunicat că trebuie să-i amputeze și celălalt picior soției, altfel femeia nu ar mai fi putut rezista. Diabetul câștigase o nouă luptă cu trupul doamnei Dinu, boala cu toate complicațiile ei îi lua tribut și celălalt membru inferior. „Mister”, cu același pix, cu care cu o seară înainte notase cifrele reci ale dinamoviștilor, semna acum formularele pentru operația soției lui.
Necazuri în lanț pentru „Mister”
În ultimii doi ani, Cornel Dinu nu a avut foarte multe momente de liniște. În 2010, Silvia Dinu a fost internată în spital, iar doctorii nu au avut ce să facă și au fost nevoiți să-i amputeze piciorul stâng. Anul acesta, „Mister” a avut la rândul lui un moment critic.
Administratorul-delegat a suferit un infarct în urma căruia a fost internat aproximativ două luni și supus unei intervenții chirurgicale complicate. Practic, singurul moment de bucurie din 2011 l-a constituit nunta fiului său.
28 de derby-uri Steaua – Dinamo are la activ Cornel Dinu ca jucător al clubului roș-alb
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER