Fostul golgheter s-a despărțit ieri de Oțelul Galați. Anca renunță la fotbal pentru a fi aproape de soția sa, Oana, care trece prin clipe grele. Palid, cu gândul mereu în altă parte, fără chef de fotbal și mai mult decât absent la antrenamente. Așa s-a prezentat Adrian Anca în primele cinci etape. În startul acestul campionat, Anca a bifat numai 215 minute și a fost integralist doar în primul joc, cel cu Gaz Metan Mediaș! Mai mult, Adrian nu a reușit niciun gol, nicio acțiune care să aducă aminte de atacantul care până în primăvară juca la CFR Cluj. Venit la Galați cu intenția declarată de a dovedi că mai poate juca fotbal de nivel Âînalt, Anca are o explicație pentru faptul că nu mai poate da randament: este mereu cu gândul la familia sa, motiv pentru care ieri și-a reziliat contractul cu Oțelul.
„Soția mea are o sarcină foarte grea, cu complicații. Este internată la Oradea și trebuie să fiu alături de ea. Îmi este greu fără familie. N-am venit la Oțelul pentru bani, am venit doar pentru a demonstra că mai pot juca fotbal”, spune Anca, fără să știe dacă va mai juca vreodată fotbal de performanță. „Pentru mine, familia este cea mai importantă, sunt un om realizat și poate voi mai juca, dar numai dacă voi găsi ceva aproape de casă. Altfel, mă las”, a adăugat jucătorul de 32 de ani care și-a luat rămas bun de la colegii de la Oțelul după antrenamentul de marți seară. "Îi mulțumim lui Adrian și sperăm să-și poată rezolva problemele. Noi l-am înțeles și l-am lăsat să plece." – Marius Stan, director Oțelul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER