Drama lui Alexe: „Stau singur, departe de colegii mei! Sunt trist”
Ioan Andone i-a dus pe „câini” în Austria pentru a pregăti cum
trebuie noul sezon, în care se dorește să nu se mai rateze
obiectivul istoric al lui Dinamo: campionatul. Din nefericire
pentru el, Marius Alexe, jucătorul care a impresionat cel mai mult
în sezonul 2009-2010, alături de N’Doye și Andrei Cristea, pierde o
perioadă importantă a pregătirii din cauza accidentării de la
finalul sezonului. Acest lucru pare să îl afecteze destul de mult
pe numărul 10 din Ștefan cel Mare, care nu se poate concentra din
acest motiv nici pentru examentul de Bacalaureat.
Atacantul nu dorește să discute despre un viitor transfer și
pare că, cel puțin la nivel declarativ, dorește să continue alături
de haită și să se reabiliteze după sezonul cenușiu avut.
„Nu știu nimic nici de Fiorentina, nici de Inter că m-ar
vrea, nu mi-a spus nimeni nimic. Acum nu-mi doresc decât să revin
pe teren, sper ca pînă la începutul sezonului să mă pot pregăti
normal. Mă pregătesc singur, medicii de la clinica unde fac
recuperare mă supraveghează, totul decurge așa cum ne așteptam.
Acum am și Bacalaureatul, dar nu prea îmi stă mintea la învățat.
Sînt trist în perioada asta, mai ales când mă gândesc la faptul că
băieții sunt plecați în cantonament și eu stau singur în București
și nu pot să evoluez„, a spus Alexe la digisport.