Zilelele trecute, Ze Kalanga a primit o veste cutremurătoare din Angola. Fratele său, mai mic cu câțiva ani decât jucătorul alb-roșiilor, a decedat înecat.
Imediat, fotbalistul i-a sunat pe cei din „Ștefan cel Mare”, le-a spus ce s-a întâmplat, după care s-a îmbarcat într-o cursă cu destinația Angola. De altfel, alb-roșiii au avut programate luni două antrenamente, iar la aflarea dramei lui Ze, colegii i-au transmis condoleanțe.
În aceste condiții, mijlocașul „câinilor” nu a putut efectua primul cantonament din Turcia. Însă va face parte din delegația pentru al doilea stagiu de pregătire din Antalya, din perioada 4-19 februarie, revenirea sa în țară fiind programată pentru data de 29 ianuarie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER